Ultima nuntă din Anglia, cu două ore înainte de carantina totală

by Andreea Radu

Chloe Collins, de 31 de ani, și Jamie Collins, de 29 de ani, s-au căsătorit la ora 22.00, sâmbătă, cu două ore înainte să intre în vigoare carantina totală de nivel 4 impusă de guvernul Boris Johnson pentru a reduce numărul infectărilor cu noua tulpină de SARS-CoV-2, scrie click.ro. Această mutație a Covid-19 este cu 70% mai periculoasă decât virusul răspândit la nivel planetar.

Cei doi și-au pregătit nunta în doar câteva ore și au organizat-o la sinagoga Edgware United, din nord-vestul Londrei. Cei doi îndrăgostiți își programaseră inițial nunta pentru 6 septembrie, după ce anulaseră de trei ori evenimentul, în speranța că invitații nu vor purta mască. După ce au citit că urmează ”închidere totală” de Crăciun, au pus mâna pe telefoane, și-au chemat neamurile și la ora 22.00 erau soț și soție. La eveniment au fost 15 persoane, inclusiv rabinul. Cuplul de miri s-a retras la hotelul Watford pentru a petrece noaptea nunții și a doua zi s-au întors în casa lor, după ce au anulat recepția rezervată pentru 130 de persoane.

Facebook Comments