UEFA permite revenirea spectatorilor pe stadioane, la 30% din capacitate

by Sorin Haut

UEFA a anunţat că spectatorii vor avea acces la meciurile din competiţiile pe care le organizează începând cu săptămâna viitoare, dar numai în ţările în care autorităţile naţionale permit acest lucru, informează Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial. Fanii vor putea ocupa maximum 30% din capacitatea stadioanelor. „Ca urmare a succesului Supercupei Europei cu spectatori la Budapesta, Comitetul Executiv UEFA a decis joi, 1 octombrie, să permită accesul parţial al fanilor pe stadioane începând cu partidele internaţionale de săptămâna viitoare. În decizia UEFA este prevăzut ca numărul maxim de spectatori permis pe stadion să nu depăşească 30 la sută din capacitatea stadionului, până la noi reglementări. Această prevedere este aplicată doar în cazul statelor care permit accesul spectatorilor la evenimente sportive, limita impusă de autorităţi fiind cea care va fi în vigoare la ora de start a jocurilor (maximum 30%). Fanilor echipei oaspete nu le va fi permis accesul momentan”, se menţionează pe site-ul FRF.

În plus faţă de limitarea prezenţei la 30% din capacitatea stadionului vor fi impuse şi reguli de distanţare socială, dar şi alte măsuri, cum ar fi purtarea măştii, în funcţie şi de legislaţia în vigoare în fiecare stat. Astfel, partidele Islanda – România (8 octombrie) şi Norvegia – România (11 octombrie) se vor putea disputa cu spectatori ai ţărilor gazdă, până la 30% din capacitatea arenelor, dacă reglementările naţionale din aceste două ţări vor permite acest lucru la ora partidelor. În acest moment, în România, accesul spectatorilor pe stadioane nu este permis. Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat că decizia reprezintă un prim pas spre normalitate, respectându-se în acelaşi timp legile statului pe teritoriul căruia se dispută un meci.  „Prin această decizie facem un prim pas spre normalitate dar punând pe primul loc sănătatea fanilor şi, acelaşi timp, respectând legile fiecărui stat.

În 27 de ţări din Europa este permis accesul fanilor într-o anumită măsură. E important ca în aceste vremuri grele să aducem speranţa şi pasiunea înapoi în viaţa fanilor fotbalului.  Ne aşteptăm din partea lor să respecte măsurile sanitare şi de distanţare pentru sănătatea lor şi a tuturor celorlalţi suporteri”, a spus Ceferin.  Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, joi, că i-ar plăcea ca meciul echipei naţionale de fotbal a României cu Norvegia, programat la 15 noiembrie în Liga Naţiunilor, să fie primul din ţară în care spectatorilor să le fie permis accesul, dar cu respectarea unor măsuri de siguranţă în contextul pandemiei de coronavirus. El a subliniat însă că decizia de a permite accesul fanilor depinde în mare măsură de numărul de cazuri de infectare din perioada următoare. (agerpres, foto: gsp.ro)

Facebook Comments