UE pregătește o nouă delicatesă: carnea sintetică
„De acord cu alimentele cultivate în laborator, atâta timp cât respectă standardele noastre nutriționale”. Așa poate fi rezumat discursul lui Stefan De Keersmaecker, purtătorul de cuvânt al Comisiei UE, potrivit Il Messaggero, citat de Rador.
Practic, De Keersmaecker a lăsat să se înțeleagă că, în lunile următoare, cererea de comercializare a altor „alimente noi” – adică cele inventate în laborator pe bază de insecte, sau pur și simplu consumate în mod tradițional în afara Europei – ar putea ajunge în curând pe mesele Bruxellesului.
Prin urmare, cu condiția să îndeplinească anumite condiții (etichetare corectă și siguranță alimentară), Uniunea Europeană spune da făinii din greieri, ciupercilor tratate cu raze ultraviolete și „cărnii în eprubetă”, un produs alimentar derivat din fuziunea celulelor stem animale din interiorul unui bioreactor, care nu este încă prezent pe lista noilor alimente autorizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) şi care a reaprins controversa lucrătorilor din sectorul agricol.
„Carnea sintetică este opusul ideii noastre de hrană, bazată pe punerea în valoare a producțiilor agricole și zootehnice, simbol de înaltă calitate și de identificare a teritoriilor și tradițiilor naționale - a spus președintele CIA-Agricoltori, Cristiano Fini.
Un studiu al Nomisma arată că laboratoarele și start-up-urile de carne cultivată în laborator au crescut de la 13 la 117, din 2016 până în 2022 şi că până în 2030, producția globală de alimente artificiale va ajunge la 2,1 milioane de tone.