UE permite redeschiderea minelor de cărbune

by Andreea Radu

Uniunea Europeană se adaptează la criza energetică amplificată de invadarea Ucrainei de către Rusia și permite revenirea la producerea energiei electrice pe bază de cărbune, a anunțat vineri vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu implementarea Pactului Ecologic European, Frans Timmermans, citat de digi24.ro.
Frans Timmermans a transmis că țările care intenționează să ardă cărbune ca alternativă la gazul rusesc ar putea face acest lucru în conformitate cu obiectivele UE în materie de climă și decarbonizare.
UE și multe dintre țările sale membre au susținut cu fermitate că gazul natural reprezintă o piatră de temelie în încercarea de decarbonizare a continentului, în încercarea de a reduce utilizarea cărbunelui, cel mai poluant combustibil fosil, și direcționarea către surse regenerabile.
Cu doar o lună în urmă, spre supărarea activiștilor climatici, Comisia Europeană a aprobat includerea gazelor naturale și a energiei nucleare pe lista investițiilor din tranziția spre decarbonizare.
„Lucrurile s-au schimbat. Nu există tabuuri în această situație. Istoria a luat o altă turnură săptămâna trecută și trebuie să ne adaptăm la această schimbare istorică”, a declarat Timmermans.
„Polonia și alte câteva țări aveau planuri să renunțe la cărbunele, apoi să utilizeze temporar gaze naturale și ulterior să treacă la surse regenerabile. Dacă aceste țări exploatează mai mult timp cu cărbune, dar apoi se mută imediat la surse regenerabile, ar putea fi încă în parametrii pe care i-am stabilit pentru politica noastră climatică comunitară”, a mai precizat vicepreședintele Comisiei Europene.
Mai mult de o treime din gazul european provine din Rusia. În privința acestui fapt, Timmermans a spus că UE trebuie să „încerce să renunțe la dependența de gazul rusesc mult mai repede decât a anticipat”.
În acest scop, UE are în plan să lanseze în această săptămână un pachet de măsuri care urmărește să amortieze impactul pe termen scurt al întreruperii aprovizionării cu gaze rusești și să accelereze tranziția de la combustibilii fosili.
De altfel, Comisia Europeană vrea să impună statelor membre UE obligaţia de a-şi umple depozitele de gaze înainte de venirea fiecărei ierni, în ideea de a creşte stocurile şi a face faţă perturbărilor de aprovizionare.
Joia trecută, Agenția Internațională pentru Energie a publicat o analiză în care arată că Europa ar putea reduce importurile rusești de gaze naturale cu mai mult de o treime într-un an. O „opțiune pe termen scurt” ar fi trecerea de la energia pe gaz prin „folosirea sporită a flotei europene pe cărbune sau prin utilizarea combustibililor alternativi, cum ar fi petrolul, în cadrul centralelor electrice pe gaz existente”, se arată în comunicat. Dar agenția nu a recomandat această abordare, deoarece ar veni cu „compromisii semnificative”.

Facebook Comments