UE actualizează normele privind etichetarea pneurilor

by Cristian Dobre

UE îşi actualizează normele privind etichetarea pneurilor, sub aspectul performanţei lor energetice, pe lângă informaţii cu privire la aderenţa pe zăpadă şi pe gheaţă, informează un comunicat.

Consiliul Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie a adoptat luni poziţia de negociere cu privire la noile norme propuse.

Noile norme vor aduce beneficii consumatorilor, care vor putea face alegeri în cunoştinţă de cauză cu privire la siguranţa şi eficienţa consumului de combustibil ale pneurilor lor. Normele vor contribui totodată la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul rutier şi vor ajuta astfel UE să îşi îndeplinească angajamentele asumate în temeiul Acordului de la Paris.

„Poziţia de negociere a Consiliului clarifică şi extinde domeniul de aplicare al cadrului de reglementare actual. Ea actualizează eticheta şi solicită includerea de informaţii cu privire la aderenţa pe zăpadă şi pe gheaţă. Noile cerinţe privind afişarea etichetei, inclusiv pentru vânzarea la distanţă şi vânzările pe internet, vor îmbunătăţi vizibilitatea sa pentru consumatori şi vor garanta că aceştia sunt pe deplin informaţi atunci când iau decizii de cumpărare. Regulamentul îmbunătăţeşte şi asigurarea respectării, creând o obligaţie de a înregistra pneurile într-o bază de date a produselor”, spune Anton Anton, ministrul energiei din România şi preşedintele Consiliului.

Domeniul de aplicare al regulamentului este extins pentru prima dată la pneurile pentru camioane şi autobuze (pneurile C3). Anterior, numai pneurile pentru autoturisme şi camionete făceau obiectul normelor. Poziţia Consiliului permite, de asemenea, includerea viitoare a pneurilor reşapate, după ce va fi elaborată o metodă de testare adecvată pentru măsurarea performanţei acestui tip de pneu. Există o clauză de revizuire, care prevede posibilitatea includerii pe viitor a kilometrajului şi a abraziunii ca parametri pentru etichetă, când vor fi disponibile metode de testare adecvate.

Obiectivul sistemului de etichetare a pneurilor constă în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a poluării fonice în sectorul transporturilor, precum şi în creşterea siguranţei rutiere printr-o mai bună informare a consumatorilor cu privire la parametrii pneurilor pe care le cumpără, sub aspectul siguranţei, al zgomotului şi al eficienţei consumului de combustibil. Transportul rutier generează aproximativ 22 % din emisiile totale de gaze cu efect de seră din Uniune, iar pneurile, mai ales din cauza rezistenţei la rulare, sunt răspunzătoare pentru 5 %-10 % din consumul de combustibil al unui vehicul. O reducere a rezistenţei la rulare a pneurilor contribuie aşadar la reducerea emisiilor, aducând totodată economii consumatorilor graţie unui consum de combustibil mai scăzut.

Era necesară revizuirea normelor, întrucât în urma revizuirii cadrului legislativ actual a reieşit că sistemul de etichetare a pneurilor nu îşi atingea pe deplin obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor, din cauza vizibilităţii scăzute a etichetelor şi a unei slabe asigurări a respectării.

După ce Parlamentul European îşi va fi adoptat poziţia cu privire la dosar, vor putea începe negocierile interinstituţionale.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments