UDMR ARAD VREA UN POST DE SUBPREFECT SI MAI MULTE FUNCTII DE DIRECTORI

by Cosmin Mihuta

Reprezentanţii UDMR Arad au pretenţii destul de mari, când vine vorba de guvernarea la nivel local, chiar dacă în CLM şi CJA nu au nicio intenţie de a-şi părăsi actualii parteneri, adică pe cei de la PDL. Conform unor surse demne de încredere, cei de la UDMR visează să obţină o serie de funcţii importante, în urma intrării la guvernare, iar la Bucureşti, în timpul negocierilor, s-a şi pus problema unor posturi la nivelul prefecturilor. Dacă în câteva judeţe UDMR solicită posturi de prefect, la Arad, reprezentanţii maghiarilor au pus ochii pe fotoliul de subprefect, ocupat în prezent de Radu Stoian. UDMR ar dori, conform surselor noastre, să-l readucă în funcţie pe Levente Horvath, care a mai fost subprefect în perioada 2005-2008, şi care a ocupat funcţia de inspector guvernamental până în vara anului trecut.

Alături de postul de subprefect, conform informaţiilor noastre, UDMR ar mai dori câteva posturi de directori, mai ales pe deconcentratele care ţin de ministerele lor, adică la Agenţia de Protecţia Mediului şi la Inspectoratul pentru Cultură, dar şi menţinerea la Finanţe a actualui adjunct la nivel regional, Ladislau Elek şi numirea la Direcţia de Sport a lui Alexandru Meszar.

 

Facebook Comments