​Ucraina este „cel mai mare teren minat din lume”

by Florian Popa

Războiul purtat de Rusia în Ucraina a creat un vast teren minat de 250.000 km2 din teritoriul ţării, adică aproape jumătate din țară, potrivit prim-ministrului ucrainean Denis Şmîhal, transmite agerpres.ro. „În prezent este cel mai mare câmp minat din toată lumea”, a afirmat Şmîhal într-un interviu pentru agenţia sud-coreeană Yonhap, publicat duminică.
Potrivit lui Şmîhal, terenul minat este echivalent cu peste 40% din suprafaţa totală a Ucrainei.
„Acest lucru nu doar le îngreunează oamenilor călătoriile, dar cauzează de asemenea perturbări majore în agricultură, care este una din principalele noastre ramuri economice”, a spus el.
„Rusia ţinteşte infrastructura în zone dens populate”, a adăugat premierul ucrainean pentru Yonhap.
În plus, instalaţii industriale precum uzine chimice, oţelării şi infrastructura de transport au fost de asemenea printre ţintele atacurilor ruse.

Facebook Comments