Ucraina compară atacurile „îngrozitoare” ale lui Putin cu cele naziste din 1941

by Andreea Radu

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a denunţat vineri atacurile „îngrozitoare” cu rachete ruse care au lovit Kievul în zori, care au făcut cel puţin trei răniţi, la o zi după începutul invaziei ruse din Ucraina. Oficialul ucrainean a comparat atacurile Rusiei cu cele ale Germaniei naziste din 1941, relatează digi24.ro.
„Ultima dată când capitala noastră a trecut prin ceva asemănător a fost în 1941, când a fost atacată de Germania nazistă. Ucraina a învins acel demon şi îl va învinge şi pe acesta”, a transmis ministrul ucrainean de Externe.
Kuleba a cerut din nou sancţiuni dure împotriva Rusiei şi a preşedintelui Vladimir Putin, făcând apel la comunitatea internaţională să rupă toate legăturile cu Moscova şi „să dea Rusia afară de peste tot”.
„Opriţi-l pe Putin. Izolaţi Rusia”, a scris el.
În acelaşi timp, autoritatea de protecţia a graniţelor a raportat decese după ce unul dintre posturile de frontieră din sudul ţării a fost lovit de o rachetă, informează Agerpres.
Au existat câţiva morţi şi răniţi în cursul nopţii, au scris vineri autorităţile pe Facebook.
Primorski Posad, în regiunea Zaporojia, unde s-a produs atacul, se află pe coasta dintre peninsula Crimeea, anexată de Rusia, şi zona separatistă din estul Ucrainei.
Armata ucraineană este de părere că Rusia vrea să creeze un coridor între cele două regiuni.

Facebook Comments