Turnee arădene de tenis, anulate. Trofeul „Ilie Năstase” – în toamnă

by Rusu Flavius

Forurile internaţionale de tenis au anunțat că prelungesc perioada de suspendare a competiţiilor până pe data de 13 iulie 2020, decizie justificată de amploarea COVID-19 în întreaga lume. Printre competiţiile anulate se numără şi cea programată în perioada 1-7 iunie, pe terenurile bazei „UTA – TenisProfi”, HAI Cup, rezervată categoriei sub 12 ani şi cuprinsă în calendarul Tennis Europe.

Alte patru turnee juvenile, care ar fi trebuit să aibă loc la Arad, în primăvară şi cuprinse în calendarul Federaţiei Române de Tenis, au fost amânate: Cupa „Aradului”, Cupa „Andrei Pavel”, Cupa „Rotary” și Cupa „Marem Salom”. O a doua întrecere de nivel Tennis Europe programată la Arad în acest an este organizată de CS UTA și CS TenisProfi, între 17 şi 23 august, la categoria Under 14.

Evenimentul numărul 1 în Arad rămâne însă turneul internațional de senioare programat între 12 şi 20 septembrie, în organizarea CS TenisFan. Este vorba despre a XVI-a ediție a Trofeului „Ilie Năstase – ITF Arad. Competiţia ar trebui să se dispute, dată fiind programarea sa, dar totul depinde de evoluţia pandemiei de coronavirus.

 

Facebook Comments