Turismul arădean, promovat de jurnalişti străini

by Dana B.

Consiliul Judeţean Arad continuă procesul de mediatizare a potenţialului turistic al judeţului Arad. În acest sens, a invitat un grup de reprezentanţi ai presei din Ungaria şi Serbia, care în perioada 27 – 28 au vizitat mai multe obiective turistice ale judeţului nostru.

Traseul parcurs de oaspeţii Aradului a căutat să acopere o paletă cât mai largă a obiectivelor turistice judeţene. Prima zi a itinerariului a inclus o călătorie cu „Săgeata Verde”, până la Ghioroc, unde reprezentanţii presei au vizitat Podgoria Aradului şi au luat parte la o degustare de vinuri, într-o cramă tradiţională. A urmat o vizita la Mănăstirea Radna, apoi o deplasare la Bata, localitate unde are loc anual Festivalul Vânătorii, iar în finalul zilei, la tabăra de la Căsoaia, unde recent Consiliul Judeţean a inaugurat un Parc Tematic de Educație Montanistică.

În cea de-a doua zi, invitaţii au vizitat Parcul Natural Lunca Mureşului, parcurgând rezervaţia naturală până la Pecica cu ajutorul bărcilor. La Pecica, s-a vizitat Ferma de bivoli, un alt obiectiv interesant. După-amiază, traseul a inclus un tur al municipiului Arad.

 

Facebook Comments