Ţucudean a marcat în egalul României cu Serbia

by Sorin Haut

Naţionala de fotbal a României şi reprezentativa Serbiei au terminat la egalitate, 2-2 (0-1), luni seara, pe Stadionul ”FK Partizan” din Belgrad, în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor.

Aleksandar Mitrovic (26, 63) a marcat golurile gazdelor, în timp ce pentru echipa României au înscris Nicolae Stanciu (48 – penalty) şi arădeanul George Ţucudean (68).

Tricolorii au făcut un joc mult mai bun decât cel de vineri cu Muntenegru (0-0, la Ploieşti) şi au obţinut un rezultat foarte important, în faţa unei echipe solide, care a participat la Cupa Mondială din Rusia.

Selecţionerul Cosmin Contra a făcut nu puţin de şase modificări faţă de partida cu Muntenegru, printre cei introduşi ca titular fiind şi debutantul Denis Drăguş.

România va juca următoarele meciuri din Liga Naţiunilor luna viitoare, cu Lituania în deplasare (11 octombrie) şi cu Serbia acasă (14 octombrie).

În celălalt meci al grupei 4 din League C, Muntenegru a dispus de Lituania cu 2-0. În clasament coduc Muntenegru şi Serbia, cu 4 puncte, urmate de România, 2 puncte.

AGERPRES

Facebook Comments