Tu știi care dintre cei doi este adevăratul Messi? Eurosport UK n-a reușit să îi deosebească

by Dana B.

Un student iranian care seamănă izbitor cu Lionel Messi a devenit în asemenea măsură o vedetă locală încât poliţia a intervenit ca să împiedice tulburarea ordinii publice, relatează AFP.

În weekend, Reza Parastesh a fost condus la postul de poliţie şi maşina sa a fost confiscată. Infracţiunea comisă de el? A provocat congestionarea traficului când a fost asaltat de trecătorii care au cerut selfie-uri pe străzile din Hamadan, oraş din vestul Iranului.

Asemănarea sa cu Messi este atât de mare încât canalul Eurosport UK a folosit din greşeală fotografia sa pe Twitter.

Studentul de 25 de ani a ieşit acum câteva luni din anonimat, când tatăl său, şi el mare iubitor al fotbalului, l-a îndemnat să pozeze cu tricoul cu numărul 10 al atacantului Barcelonei. Fotografiile au fost trimise apoi unui site de sport.

Le-am trimis seara şi a doua zi m-au sunat să-mi spună că trebuie să vin repede pentru un interviu„, a mărturisit studentul pentru AFP.

La început reticent, Reza Parastesh a intrat în joc şi se afişează tuns ca Messi şi în tricoul Barcelonei.

Lumea mă vede cu adevărat ca pe Messi iranian şi vrea ca eu să imit tot ce face. Când ies undeva, lumea e uimită„, a spus Reza.

Sunt încântat să văd că-i fac pe oameni fericiţi. Asta-mi dă multă energie„, a adăugat el.

Ca mulţi iranieni, Reza este pasionat de fotbal şi, deşi nu este prea talentat, a învăţat câteva mişcări cu mingea, care-l fac cu atât mai convingător.

El îşi aminteşte foarte bine de ultimul meci dintre Iran şi Argentina, de la Cupa Mondială 2014. Messi a marcat atunci în primul minut de prelungire, aducând victoria echipei sale.

În seara aceea, tatăl lui Reza a fost furios. „După meci, tata m-a sunat şi mi-a spus ‘Să nu te întorci în seara asta acasă. De ce ai dat gol contra Iranului?’ I-am răspuns: ‘Dar n-am fost eu!’„, a povestit sosia, foarte amuzată.

Reza Parastesh visează acum să-l întâlnească pe eroul său la Barcelona şi chiar să devină sosia sa cu normă întreagă: „Fiind cel mai mare fotbalist din istorie, e clar că are prea multe lucruri de care să se ocupe. Aş putea să fiu reprezentantul lui când nu mai face faţă„.

 

Sursa: digisport.ro

Facebook Comments