Trump se întâlnește cu Zelenski la Davos. Emisarul SUA spune că pacea depinde de „o singură problemă”

Trump se întâlnește cu Zelenski la Davos. Emisarul SUA spune că pacea depinde de „o singură problemă”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, urmează să se întâlnească joi, la Forumul Economic Mondial de la Davos, cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în contextul unor noi semnale de optimism privind încheierea războiului cu Rusia.

Emisarul american pentru negocieri, Steve Witkoff, a declarat că discuțiile pentru oprirea conflictului au ajuns „la o singură problemă”, care, în opinia sa, poate fi rezolvată. „Cred că am ajuns la un singur punct sensibil. L-am discutat în mai multe variante, iar asta înseamnă că există o soluție”, a spus Witkoff, înaintea deplasării sale la Moscova, unde urmează să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin.

Deși nu a detaliat care este problema-cheie, negocierile recente s-au concentrat pe statutul regiunii Donbas, inima industrială a estului Ucrainei. Una dintre variantele analizate ar viza transformarea zonei într-o regiune demilitarizată și într-o zonă economică liberă, în schimbul unor garanții de securitate pentru Kiev.

„Dacă ambele părți vor să rezolve această situație, o vom rezolva”, a subliniat Witkoff.

Președintele Donald Trump a declarat miercuri că atât Vladimir Putin, cât și Volodimir Zelenski se află într-un moment în care pot ajunge la un acord. „Dacă nu o fac, sunt proști”, a spus liderul american, într-o declarație tranșantă. Săptămâna trecută, Trump afirma că Putin este „pregătit să facă o înțelegere”, în timp ce Zelenski ar fi „mai puțin pregătit”.

Volodimir Zelenski a ajuns la Davos după o călătorie nocturnă, deși inițial își anulase participarea din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice din Kiev. Bombardamentele au lăsat zone întinse ale capitalei fără încălzire, apă și electricitate, în cea mai dură iarnă din ultimii aproape patru ani de război. Mii de blocuri de locuințe sunt încă fără căldură.

La Kiev există temeri că tensiunile dintre Donald Trump și aliații europeni din NATO, generate de disputa privind Groenlanda, ar putea distrage atenția Washingtonului de la conflictul din Ucraina.

După întâlnirea cu Trump, la Miami, la finalul lunii trecute, Zelenski declara că un plan american în 20 de puncte pentru încheierea războiului este „90% gata”, dar că poziția Ucrainei privind Donbas diferă fundamental de cea a Rusiei.