Preşedintele Donald Trump a retras Statele Unite din 35 de organizaţii internaționale și din 31 de entităţi care țin de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Motivul oficial invocat de Casa Albă este că acestea „promovează agende globaliste în detrimentul priorităţilor SUA”.
Decizia a fost luată după ce Administrația a revizuit toate organizaţiile internaţionale, convențiile și tratatele la care SUA e parte. De altfel, de când și-a început al doilea mandat, Donald Trump a încercat să reducă finanţarea americană pentru ONU, a oprit implicarea SUA în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, a prelungit suspendarea finanţării agenţiei palestiniene de ajutor umanitar UNRWA şi a scos SUA din UNESCO, agenţia culturală a ONU.
Cât privește decizia de miercuri, Casa Albă a legat-o de agenda organizațiilor respective. Ea a reproșat entităților că promovează „politici climatice radicale, guvernanţă globală şi ideologii care intră în conflict cu suveranitatea şi puterea economică a Statelor Unite”.
„Retragerea va pune capăt finanţării şi implicării contribuabililor americani în entităţi care promovează agende globaliste în detrimentul priorităţilor SUA ori care abordează probleme importante în mod ineficient, astfel încât banii americanilor să fie alocaţi unor scopuri relevante”, a transmis Casa Albă, într-un comunicat citat de Reuters.