Trofeul Festivalului Underground 2025 rămâne la Arad, lista premiilor și mențiunilor acordate

by Sorin Haut

Ovidiu Balint, directorul Festivalului Underground, a anunțat astăzi premiile ediției de anul acesta, cea cu numărul 15, desfășurată între 20 și 29 iunie. Juriul festivalului a fost format din regizorul Radu Dinulescu, criticul de teatru Irina Ionescu, plus jurnaliștii Ludovic Notaros, Tomas Arond și Eugen Rogojan. La fel ca anul trecut, s-a acordat un trofeu al festivalului, patru premii, dintre care unul al presei arădene și mai multe mențiuni. Nouă din cele 27 de spectacole jucate au primit premii sau mențiuni.

Trofeul Festivalului a mers, anul acesta, către „Kean”, monodrama produsă de Aradi Kamaraszínház – Teatrul Maghiar de Cameră din Arad. Regizat de Tapasztó Ernő, spectacolul îl transpune pe actorul Attila Harsányi în pielea marelui actor englez Edmund Kean.

Trofeul mARTA, echivalat de juriu cu un premiu de popularitate, îi revine unui alt spectacol arădean: „Cabaret”. Produs de Teatrul pe Roți, spectacolul prezintă povestea vieții unui artist de cabaret. Sorin Dorobanțu, Lenuța Dorobanțu și Izabela Cotescu sunt cei trei actori care, prin muzică, dans, marionete și păpuși de talie umană au reușit să le aducă aminte spectatorilor că viața e frumoasă. Spectacolul a fost jucat în ultima zi de Underground, în Piața Catedralei.

Premiul Underground a fost adjudecat de „Can[not] say?”, producție a C4 Company din Timișoara. Ilior Spătar, George Balint, Rareș Rușan și Nana Balint sunt cei patru actori care au reușit să captiveze atenția publicului în prima seară de festival.

Premiul special al juriului a fost acordat către un spectacol produs de un teatru românesc și unul produs de un teatru ucrainean. Astfel, primul spectacol recompensat cu acest premiu este „Realități absurde”, produs de Cultură’n Șură, în regia lui Victor Olăhuț și cu Florentina Năstase și Cătălin Mareș în distribuție/ Cel de-al doilea spectacol, produs de Teatrul Academic de Muzică și Dramă Yuriy Drohobych din Liov, este „Lesson in Journalism without hypocrisy”. Bazat pe un text scris de dramaturgul român Matei Vișniec și regizat de Radu Ghilaș, spectacolul l-a adus în fața publicului pe actorul Yuriy Fedchuk, care a dat viață jurnalistului Erick Novitski.

Premiul Presei Arădene a mers, anul acesta, către spectacolul „The Body Of a women as a Battlefield”, produs de Akhmeteli State Drama Theatre din Tbilisi, Georgia.

Juriul a oferit și câteva mențiuni. Adelin Ghingioșan, fost recuzitor, regizor tehnic și tehnician video al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, a primit Mențiunea pentru apariție inedită, după rolul „Emil”, jucat ad-hoc în spectacolul „Hitleria Pizzeria”, produs de compania britanică Fetch Theatre. O altă mențiune, viziunea scenografică spectaculoasă, a mers către „Fortuna”, spectacol de teatru-circ produs de Piergiorgio Milani Company. Cea de-a treia mențiune a juriului a mers către spectacolul „Manifest pentru Arta 50+”, produs de Asociația Culturală Tandem, pentru autenticitate și emoție.

La secțiunea Film a Underground Festival, unde au fost selectate 19 filme, câștigător a fost declarat de juriu documentarul „Pro Musica: Vreme trece, vreme vine”, regizat de Gheorghe Șfaițer.

Ovidiu Balint a prezentat și noutățile pentru ediția de anul viitor: „Ca și noutăți, vom avea secțiunea IN, unde vor fi 5-6-7 spectacole selecționate și unde va fi selecționer Claudiu Groza, un cunoscut critic de teatru, apoi vom avea secțiunea OFF, cu înscrieri la liber, plus secțiunea pentru copii, de spectacole de marionete și păpuși gigantice, coordonată de Radu Dinulescu. Va rămâne și secțiunea de film și datorită succesului avut de workshopul lui Carmen Lidia Vidu, vom permanentiza școala de film condusă de ea și probabil vom permanentiza și colaborarea cu Roxana Sabău și Florin Covalciuc, pentru că și workshopul lor cu adolescenți a avut mare succes. De asemenea, spectacolul „497”, care a primit anul trecut trofeul festivalului, a fost invitat să participe la Festivalul de la Tbilisi, Georgia, reprezentant al HUB Cultural mARTA și Aradi Kamaraszínház.”

 

Facebook Comments