TRIPA: FALCA JIGNESTE PESTE 100 000 DE ARADENI!

by Sida Voicu

Autorul moral al discriminării pe criterii politice a peste 100 000 de arădeni care trăiesc în localităţi cu administraţii USL, Gheorghe Falcă, a găsit de cuviinţă să se exprime cinic şi demagogic cu privire la bugetul adoptat de Consiliul Judeţean. „Gheorghe Falcă a participat la şedinţa CJA în care s-a adoptat bugetul judeţului pentru a se asigura că maşinăria de vot PDL funcţionează împotriva cetăţenilor. Noi, consilierii USL, am arătat criteriile de descriminare politică pe care le-a dictat Gheorghe Falcă împotriva arădenilor: în localităţile cu administraţie PDL s-au alocat în medie 164 de lei pe cap de locuitor, în timp ce pentru localităţile cu administraţie USL s-au alocat în medie 13 lei. Adică unii cetăţeni, care au votat PDL, sunt de 10 ori mai importanţi decât cei care au votat altfel! Ca şi cum această jignire nu a fost suficientă, autorul moral al acestei discriminări, Gheorghe Falcă şi-a permis să critice amendamentele consilierilor PSD. Noi nu am acţionat împotriva unor arădeni, ci am încercat să  echilibrăm cât de cât această diferenţă enormă de finanţare pe criterii politice. Din păcate, solicitarea noastră legitimă a fost ignorată fără explicaţii. Mai mult, Gheorghe Falcă s-a gândit că ar fi bine să ne şi critice pentru că am cerut un minim respect pentru peste 100 000 de arădeni. Credem că cetăţenii din Săvârşin, Ineu, Chişineu Criş sau Fântânele merită un respect egal cu cei din Arad, Nădlac sau Şiria. Cred că în urma atitudinii exprimate în aceste zile, Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu nu mai au dreptul să vorbească despre judeţul Arad, au dreptul să vorbească doar despre administraţia PDL. Cetăţenii din localităţile discriminate vor taxa această atitudine arogantă şi nedreaptă”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate