TRIMIS IN JUDECATA PENTRU CA A CONDUS BAUT SI FARA PERMIS

by Cosmin Mihuta

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, prin rechizitoriul din data de 27.04.2015, au dispus, trimiterea în judecată a inculpatului CĂPĂŢÂNĂ GHEORGHE aflat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, inculpatul Căpăţână Gheorghe în noaptea de 05/06.04.2015-ora 02.30, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca Ford Tanzit, iar apoi a circulat pe drumurile publice. Pe Calea Republicii din oraşul Ineu, a fost oprit de organele de poliţie şi fiind testat cu aparatul etilotest, s-a determinat o concentraţie de vapori de alcool în aerul expirat de 0,61 mg/l.

Cu aceeaşi ocazie s-a constatat şi că inculpatul nu posedă permis de conducere.

Din Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie rezultă că la proba recoltată inculpatul avea o alcoolemie de 0,90 gr%0, alcool pur în sânge.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Ineu.

Facebook Comments