Tren atacat cu pietre în Felnac! Autorul, identificat și reținut de polițiști

Tren atacat cu pietre în Felnac! Autorul, identificat și reținut de polițiști

La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au fost sesizați cu privire la un incident petrecut într-o stație CFR din localitatea Felnac, unde o persoană necunoscută ar fi spart geamul unui tren, aruncând cu o piatră.

În urma verificărilor și investigațiilor operative, polițiștii au reușit să identifice autorul faptei. Este vorba despre un bărbat de 27 de ani, din Felnac, care a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Arad.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.