Treisprezece cetăţeni străini depistați de polițiștii de frontieră arădeni

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat treisprezece cetăţeni din India, Pakistan și Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi într-un automarfar încărcat cu frigidere.

* În data de 28.06.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pentru o societate comercială din Slovacia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, opt cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din India și Pakistan, cu vârste cuprinse între 21 și 49 de ani.

* Astăzi dimineață, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, cinci persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Pakistan și Afganistan, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments