Trei victorii pentru Academia UTA, echipa U17 a obținut-o pe cea mai importantă

by Sorin Haut

A fost un week-end cu trei victorii pentru juniorii Academiei UTA, însă cea mai importantă vine din partea echipei de la U17, acolo unde trupa antrenată de Mihai Petcuț și Costel Bogoșel a trecut de FK Csikszereda și a urcat pe locul 2 în play-off. Liga Elitelor intră în pauza de iarnă.

Eșec cu oltenii, la U15

În Liga Elitelor U15, UTA a cedat cu 0-2 în fața Universității Craiova și intră în pauza competițională de iarnă ocupând a doua poziție în clasament. Universitatea Cluj s-a apropiat periculos de arădeni, la doar două puncte. UTA: Șuli – Dogan, Gherman, Sabău, Mărgan, Sherzad, Zachar, Ile, Tomoioagă, Spătariu, Orodan. Au mai jucat: Pelău, Burta, Antochi, Sandu și Drăgușin.

Victorie clară la U16

Echipa U16 s-a impus clar în meciul cu Universitatea Craiova. Arădenii au învins cu 5-1, grație golurilor înscrise de Țăroi (2), Hodoșan (2) și Bărbat. UTA: Cutean – Glevan, Ancateu, Ene, Berar, Tolcea, Hodoșan, Bărbat, Țăroi, Iancu, Baba. Au mai jucat: Leca, Corchiș, Păduraru și Dolga.

Stanciu, decisiv la U17

Cei de la U17 au avut meci greu în Liga Elitelor. Arădenii au jucat pe teren propriu cu FK Csikszereda. Huc a deschis scorul pentru UTA, oaspeții au egalat, dar Stanciu și-a adus din nou formația în avantaj, transformând o lovitură de pedeapsă. Însă, vizitatorii nu s-au lăsat și au egalat din nou. Finalul a adus un nou penalty pentru UTA, în minutul 86. Stanciu a transformat pentru 3-2! Miercuri se joacă restanța de la Craiova, cu liderul Universitatea.

UTA: Roșu – Nițu, Marinescu, Groza, Măgulean, Șiclovan, Rusu, Felea, Dragoș, Huc, Stanciu. Au mai intrat: Chiș, Ene și Ancateu.

Succes și în Liga de Tineret

În play-out-ul Ligii de Tineret, UTA a spulberat-o pe LPS Bihoul Oradea cu 9-2. Bușu a marcat de două ori, celelalte reușite purtând semnătura lui Curtuiuș, Joldea, Ekmekci, Maghiar, Vâlcu, Blaga și Bărbat. Marius Ciubăncan și Sorin Botiș au început meciul cu Chigherean – Joldea, Iurasciuc, Purdescu, Ștef, Vâlcu, Maghiar, Curtuiuș, Nica, Ekmekci, Bușu. Au mai jucat: Calotă, Ilie, Blaga, Hodoșan și Bărbat.

Facebook Comments