TREI TINERI AU FOST PRINSI FURAND DIN MAGAZINE

by Andreea Radu
Poliţiştii arădeni cercetează mai multe persoane care au fost prinse în flagrant în acest sfârşit de săptămână, în timp ce sustrăgeau bunuri din magazin. L. Valentin, de 24 de ani, a fost depistat în timp ce sustrăgea îmbrăcăminte dintr-un magazin situat în incinta unui complex comercial, de pe raza cartierului Aurel Vlaicu, iar D. Florin, de 35 de ani, a fost depistat în timp ce sustrăgea diverse produse de pe rafturile unui magazin din municipiu.
De asemenea, G. Georgeta, de 33 de ani, a fost depistată într-un magazin de pe strada Banul Mărăcine, având asupra sa o diferenţă privind cantitatea de legume de la casa de marcat faţă de cea de la cântar.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celor în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Facebook Comments