Trei sferturi dintre români nu fac față cheltuielilor neprevăzute

/
Trei sferturi dintre români nu fac față cheltuielilor neprevăzute
Majoritatea românilor se află într-un echilibru financiar fragil. Potrivit unui studiu efectuat recent, pe un eșantion de 1.000 de respondenți, la nivel național, urban și rural, în fața unor cheltuieli neașteptate, trei sferturi dintre noi rămân fără resurse și se văd nevoiți să împrumute bani sau să facă rate.
Abia a început luna cadourilor, iar listele de cumpărături și cheltuielile cresc zilnic. Pentru mulți români, gestionarea banilor devine un veritabil mers pe sârmă.
Studiul realizat de CFA arată că 74% dintre români nu pot face față unor cheltuieli neprevăzute. Practic, nu ar reuși să scoată rapid o sumă echivalentă cu șase salarii, în caz de probleme de sănătate sau pierderea locului de muncă, conform Știrile ProTv.
Cât despre folosirea cardurilor bancare sau a plăților online, doar două din zece persoane au declarat că nu le utilizează.
Două treimi dintre respondenți preferă să țină banii în numerar, acasă, sub saltea, în loc să îi pună la treabă. Cei care reușesc totuși să economisească vorbesc de sume de până la 500 de lei lunar.
În ceea ce privește planificarea bugetului, 45% dintre respondenți spun că fac asta, însă mulți nu reușesc să respecte planul.
De asemenea, 58% reușesc să economisească, dar banii nu sunt investiți, fiind păstrați pe cardul de salariu, pensie sau cash. Mai grav este pentru 17% dintre români, care riscă să nu-și poată plăti datoriile.
Situația este influențată și de mediul economic. Economia stagnează, iar inflația persistă, afectând puterea de cumpărare. Chiar dacă anul viitor inflația va fi mai mică, estimată la aproximativ 6%, aceasta va continua să erodeze câștigurile românilor.
Studiul a fost realizat luna trecută pe un eșantion de 1.000 de respondenți, reprezentativ la nivel național, urban și rural, oferind o imagine clară asupra comportamentului financiar al românilor.