Trei hoți au furat sute de litri de combustibil de la Ocolul Silvic Lipova

by Andreea Radu

Polițiștii orașului Lipova, împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Timiș și I.P.J. Caraș-Severin au identificat trei bărbați, bănuiți de furt.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, au fost identificați un bărbat de 52 de ani, și un tânăr de 28 de ani, din județul Timiș, care, împreună cu un tânăr de 18 de ani, din județul Caraș-Severin, în noaptea de 27/28 februarie 2017, ar fi furat combustibil.

În fapt, cei trei bărbați, prin escaladarea gardului împrejmuitor, ar fi pătruns în incinta depozitului unui ocol silvic de pe raza localității Lipova, de unde ar fi sustras 160 de litri motorină, 50 de litri de benzină, 40 de litri ulei de motor, pe care le-ar fi transportat cu o autoutilitară. De asemenea, din incinta unui birou ar mai fi sustras un telefon mobil.

Polițiștii continuă documentarea acrivității infracționale a celor în cauză, aceștia fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Facebook Comments