Trei eseuri arădene pe "Banatul", dar victoria a revenit Galaţiului

Trei eseuri arădene pe "Banatul", dar victoria a revenit Galaţiului
După 12-71 la Bârlad, „studenții” de la CS Universitatea Arad au cedat și acasă, sâmbătă, 21-40 contra celor de la RCM Galați, meci contând pentru etapa a doua a Diviziei Naţionale la rugby. Meciul de pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic a fost dominat de trupa de la Dunăre, care avea 19-7 de la pauză. Totuşi, arădenii au dat o replică dârză şi rămân cu cele trei faze frumoase de la eseurile semnate de Zăhărescu, Argintaru și C. Farcaș, transformate toate de George Szucs. A fost o revedere cu Galaţiul după aproape un an şi jumătate, ultima adversară într-un meci oficial la Arad fiind tot RCM, în toamna lui 2019. Şi atunci, ca şi acum, formaţia vizitatoare s-a dovedit mai bună. Grindei, Anton, Marinca - Argintaru, Ciocan - Postolachi, An.Farcaș, Stoica - Tiron, Vajdovics - Burai, Istoc, Țepurică, Zăhărescu - Szucs a fost primul „15” al Aradului. Pe parcursul meciului au mai intrat: Pastor, Roșian, Maxim, Popescu, C. Farcaș, Nastiuc, Ene şi Gîrda. Sâmbăta viitoare, echipa pregătită de Marian Grindei se deplasează în fieful bucureștenilor de la Grivița.