Trei din zece copii născuți în România sunt în afara căsătoriilor

by Florian Popa
Procentul copiilor născuți în afara căsătoriilor în UE a fost de 42% în 2018, iar în România puțin peste 30%, într-un clasament condus de Franța, unde șase din 10 copii sunt născuți în afara unei căsătorii, arată datele Eurostat, potrivit HotNews.ro.
Media UE este cu 17 puncte procentuale peste valoarea din 2000 și semnalează noi modele de formare a societății, alături de modelul tradițional în care copiii s-au născut în cadrul unei căsătorii.
În 2018, nașterile extraconjugale au depășit nașterile în interiorul căsătoriilor în opt state membre ale UE: Franța (60%), Bulgaria (59%), Slovenia (58%), Portugalia (56%), Suedia (55%), Danemarca și Estonia (ambele 54%), precum și Olanda (52%).
Grecia și Croația se aflau la celălalt capăt al spectrului, împreună cu Lituania și Polonia, peste 70% din nașterile din fiecare dintre aceste state membre venind din căsătorii.
Nașterile extramaritale au crescut în aproape fiecare stat membru al UE în 2018, comparativ cu anul 2000. Excepțiile sunt Estonia, Letonia și Suedia, care au rămas relativ stabile, cu o scădere cu mai puțin de 1 punct procentual.
Țările iberice, Portugalia și Spania, au fost cele două țări în care nașterile în afara căsătoriei au crescut cel mai mult între 2000 și 2018 (+33,7 și, respectiv, +29,6 puncte procentuale).
În România procentul copiilor proveniți din afara căsătoriilor era în 2000 de circa 25%.
Facebook Comments