Trei bărbați din Șiria s-au chinuit ore în șir să fure fier în valoare de 570 de lei

by Adrian Pavel

Polițiștii din Șiria au identificat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani, toți din Șiria, bănuiți de furt.

Astfel, în ziua de 16 aprilie a.c., cei în cauză ar fi sustras aproximativ 570 de kilograme de fier vechi, dintr-o fermă agricolă, situată între localitățile Șiria și Covăsânț. Cu două atelaje, bărbații ar fi transportat fierul vechi la un punct de colectare, unde l-ar fi valorificat pentru 570 de lei.

Cei trei sunt cercetați penal, fiind continuată activitatea de documentare a activității lor infracționale.

Facebook Comments