Trei arădeni, încarcerați pentru consum de droguri, violență și infracțiuni rutiere

by Cristian Dobre

Știri Arad. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisorii.

Un mandat a fost emis de magistrații Tribunalului Arad pe numele unui tânăr de 19 ani, din Arad, condamnat la 3 luni de închisoare pentru consum de droguri.

În colaborare cu polițiștii din Ghioroc, a fost pus în aplicare mandatul emis de magistrații Judecătoriei Lipova pe numele unui bărbat de 50 de ani, din Ghioroc, care are de executat 1 an și 1 lună de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe.

Polițiștii din Buteni și Almaș au depistat un bărbat de 55 de ani, din Buteni, pe numele căruia magistrații Judecătoriei Ineu au emis un mandat de executare a pedespei de 11 luni, pentru conducere fără permis.

Cei trei bărbați au fost încarcerați în Penitenciarul Arad.

 

Facebook Comments