Pe lângă deshidratare, canicula ne mai creează o problemă: erupţia pe piele. Denumită şi miliaria, această afecţiune dermatologică se recunoaşte după bubiţe de mici dimensiuni, roşii sau roz, însoţite de durere, usturime şi mâncărimi.
Cea mai uşoară formă este miliaria cristalină (sudamina). Apar la suprafaţa pielii veziculele mici, transparente, umplute cu lichid limpede sau papulele care se sparg uşor. Nu prezintă durere sau mâncărimi şi dispar de la sine. În cazul miliariei rubră, apar umflăturile roşii, senzaţiile de mâncărime sau înţepături mai adânci în epidermă, la adulţii care trăiesc în climate tropicale şi la nou-născuţii de 1-3 săptămâni. Cea mai rară formă este miliaria profundă, care afectează derma. Apar leziuni ferme roşii sau roz şi anhidroza, însoţită de epuizare, ameţeli, greaţă şi accelerarea pulsului.
Sursa: click.ro