TRATAMENT IN TREI PASI PENTRU ACNEE

by Andreea Radu
Auzim mereu că acneea este provocată de un dezechilibru hormonal sau de folosirea incorectă a produselor pentru îngrijire. Cu toate acestea, acneea poate fi cauzată şi de un stil de viaţă nesănătos sau de o alimentaţie neechilibrată. Nu uita că pielea este principalul filtru prin care toxinele acumulate în organism sunt eliminate. Aşadar, nu-i de mirare de ce medicii recomandă, în tratamentul acneei, şi organizarea stilului de viaţă…
Dar ce faci când suferi de această afecţiune şi, oricât de multe produse profesionale ai folosi, acneea se încăpăţânează să reziste? Noi credem că e cazul să apelezi şi la remediile naturale, chiar dacă, de-a lungul timpului, ţi-ai pierdut încrederea în orice variantă. Ştii doar că natura are cele mai bune soluţii!

În primul şi în primul rând, începe tratamentul împotriva acneei organizându-ţi stilul de viaţă. Mănâncă sănătos şi echilibrat, produse cât mai naturale, dormi suficient, fă mişcare şi încearcă un pic mai mult să elimini stresul din viaţa ta.

Apoi, treci la treabă – pentru o perioadă de probă, să spunem 3-5 zile, renunţă la tratamentul tău obişnuit împotriva acneei şi treci pe produse naturale. Numai aşa vei observa în mod direct dacă noul tratament are efect şi mai ales cât de eficient este pentru tine.

1. Pentru curăţarea şi hidratarea pielii foloseşte ulei de cocos. Acest ulei se poate folosi şi pe tenul acneic. Mai mult decât atât, îţi va echilibra producţia de sebum, va hidrata pielea şi va distruge bacteriile, deoarece are proprietăţi antibacteriene. Poţi folosi, de asemenea, şi ulei din arbore de ceai, însă acesta se aplică doar pe zonele cu probleme, nu pe întreaga faţă.

2. Pentru a te asigura că aspectul pielii tale se va îmbunătăţi, include în dieta ta cât mai multe sucuri din fructe şi legume. Poţi alege orice fructe şi legume îţi plac, important este să fie cât mai variate. Odată cu includerea în alimentaţie a acestor sucuri, renunţă pe cât posibil la fumat, cafea, zahăr şi alte produse nocive pentru organism. Obligatoriu bea cei doi litri de apă recomandaţi de medici, în fiecare zi!

3. Încearcă să renunţi la produsele de machiaj, cel puţin o săptămână, timp în care faci toate aceste schimbări. Poate fi dificil, dar vei observa imediat diferenţa. Aspectul pielii se va îmbunătăţi considerabil. Iar dacă nu poţi renunţa la fondul de ten, de exemplu, alege unul dintr-o gamă dedicată problemelor tipului tău de ten.

Sursa: Remedii naturale împotriva acneei – Frumuseţe | Unica.ro http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/remedii-naturale-impotriva-acneei-44524.html#ixzz39JyDwNNr

Facebook Comments