TRASEISMUL CONTINUA: VICEPRIMARUL DE LA PAULIS – LA PDL, PRIMARUL DE LA BRAZII – INDEPENDENT

by Cosmin Mihuta

Ordonanţa privind migrarea aleşilor locali ne prezintă zilnic câte un traseist. De această dată, avem viceprimarul comunei Păuliş, Ioan Turcin, ales pe listele PSD, după un război pe viaţă şi pe moarte cu primarul Nicoară de la PDL. Acum, Turcin, un apropiat al proaspătului pedelist Crişan de la Vladimirescu, vrea să fie coleg cu Petru Nicoară. Ce l-a convins de i-a trecut supărarea ? Din informațiile noastre, Gheorghe Falcă, președintele PDL, și cel care negociază personal trecerea traseiștilor, i-ar fi promis nici mai mult nici mai puţin decât postura de candidat PDL la Primăria Păuliş în 2016. Bineînţeles că în organizaţia PDL Păuliş circul e cât casa, fiindcă Petru Nicoară nu are stomacul atât de tare şi nu poate trece peste lăturile pe care Turcin i le-a aruncat în cap în campania din 2012. Până una alta, Turcin e deja în barca PDL, că vrea sau nu Nicoară.

Un alt caz interesant e cel al primarului PC de la Brazii, Ioan Vesa. Asupra acestuia s-au făcut presiuni mari din partea PDL Arad pentru a trece în tabăra portocaliilor. A fost chiar ameninţat că nu va mai primi bani de la consiliul judeţean, bani care mai nou se împart la partid şi care sunt folosiţi ca unealtă de şantaj pentru primarii care nu vor să treacă la PDL. Vesa nu a cedat presiunilor şi a decis să devină independent, trecând într-un grup al independeţilor care se formează în jurul consilierului judeţean Daniel Duruş.

Zilele următoare se anunţă noi mutări, cei de la PDL fiind extrem de activi în încercarea de a acapara cât mai mulţi aleşi locali, apelând la vechile metode: şantaj şi ameninţări. Aflăm că primarul Crişan de la Vladimirescu şi-a luat în serios rolul de membru PDL şi încearcă să aducă în partid cât mai mulţi pesedişti. Cu Turcin a reuşit, acum aflăm că bate la porţile Primăriei Ghioroc, pentru a-l racola pe primarul PSD Corneliu Popi.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

Facebook Comments