TRANZACȚIILE CU ACȚIUNI AU CRESCUT CU 0,81%

by Dana B.

Tranzacțiile cu acțiuni pe segmentul principal al Bursei de Valori București (BVB) au crescut în primele patru luni din acest an comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent cu 0,81%, la circa 637,2 milioane euro, după ce în primul trimestru a fost consemnată o scădere, reiese din datele operatorului pieței de capital.

La finalul primului trimestru din acest an era înregistrată o scădere de 17,7%, până la o valoare de 383,4 milioane euro. În luna aprilie a acestui an valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la peste 253,7 milioane euro, cea mai mare sumă fiind în ziua de 21 (aprilie), respectiv 121,4 milioane euro.

Pe sistemul alternativ de tranzacționare, valoarea tranzacțiilor a crescut cu 464%, la peste 17,3 milioane de euro, în primele 4 luni din acest an.

„Chiar dacă a reacționat la început în linie cu piețele internaționale, de circa o lună piața locala este, la nivelul indicelui principal, oarecum decuplată de piețele dezvoltate și chiar și de majoritatea celor emergente. Cel mai probabil acest lucru este datorat mediului mai puțin favorabil pentru companiile financiare locale (odată cu legea dării în plată) și pentru cele din domeniul energetic (noua lege privind hidrocarburile, incertitudinea ridicată din domeniul petrolier). Astfel, în condițiile în care indicele S&P500, de exemplu, se află la peste 2050 de puncte, iar indicele DAX se menține în jurul valorii de 10,000, indicele BET a continuat să scadă din a doua parte a lunii martie. Este de presupus că această divergență a determinat unii jucători să lichideze portofolii importante pe parcursul lunii aprilie în timp ce alții, mai optimiști, au ales să profite de prețurile mai bune în speranța că se va repeta revenirea din februarie anul curent”, a declarat, Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct, Tradeville.

El a precizat că, după cel mai slab start de an din istoria recentă, bursele globale de acțiuni au marcat o revenire susținută începând cu mijlocul lunii februarie.

„Contrastul dintre cele mai importante două economii ale lumii (SUA și China) este, în prezent, diferit față de cel din ultimii doi ani. O serie de cifre economice din America decepționează așteptările, în timp ce în China lucrurile par a se fi liniștit, cel puțin pentru moment. Banca centrală a SUA (Fed) a întrerupt procesul normalizării condițiilor monetare din SUA pentru mai mult timp decât se bănuia la începutul anului. Un amănunt interesant este ca exponentul acestei modificări de atitudine este chiar președintele instituției, Janet Yellen — adică exact cel mai ferm susținător al majorării dobânzii cheie la finalul anului trecut. Revenirea economiei chineze folosește motoarele devenite deja tradiționale: investiții în infrastructură, industrie, sectorul imobiliar și creșterea creditării pentru astfel de proiecte”, a mai spus Dumitrescu.

Potrivit acestuia, chiar dacă în acest fel China doar amplifică și împinge problemele în viitor, iar Fed-ul are un spațiu limitat de manevră, în acest moment mediul este favorabil burselor (inclusiv celor emergente), dar și metalelor prețioase și industriale.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments