A transformat un dar de nuntă într-o avere de 9 miliarde de dolari

by Dana B.

El a obţinut prima sursă de finanţare sub forma unui dar de nuntă de la socrii săi; a renunţat apoi la studii pentru a-şi urmări visul de antreprenor, care în primă fază a constat în vânzarea unor raţe de plastic dintr-un apartament situat în Moscova.

Părinţii săi au murit când avea patru ani, Roman Abramovici fiind apoi crescut de bunica şi unchiul său.

Până la vârsta de 21 de ani, Abramovich intrase pe piaţa neagră folosind banii primiţi de la părinţii soţiei sale. Companiile sale au devenit în cele din urmă legale la începutul anilor ’90; până atunci, omul de afaceri pornise şi lichidase deja peste 20 de firme.

 La 26 de ani, Abramovich a fost arestat sub acuzaţia că ar fi furat bunuri ale statului. Nouă ani mai târziu, el avea să devină guvernator al provinciei Chukotka.

El susţine şi în ziua de azi că a fost nevinovat în respectivul caz: „Au fost probleme cu sistemul bancar. Banii pierduţi de rafinărie au fost ulterior descoperiţi iar eu am fost eliberat„, spune miliardarul rus.

Luxul şi opulenţa sunt cele mai bune cuvinte pentru a caracteriza viaţa miliardarului rus Roman Abramovich. Petrecerile pe care le organizează sunt deja legendare, precum cele de Revelion din insula St. Barts.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments