TRAIAN IGAS: EVAZIUNEA FISCALA, SCAPA DE SUB CONTROL IN GUVERNAREA PONTA

by Cosmin Mihuta

Senatorul de Arad Constantin Traian Igaş susţine faptul că evaziunea fiscală este o problemă majoră a României, iar Guvernul Victor Ponta nu este capabil să gestioneze fenomenul. „Românii au putut vedea chiar ieri cât de “pricepuţi” sunt premierul şi ministrul de finanţe în acest domeniu, la discuţiile pe scăderea CAS. Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, o temă atât de mediatizată de Guvernul Ponta, poate fi pusă în aplicare dacă premierul şi cabinetul său se apleacă cu mai mare atenţie asupra fenomenului evazionist. Guvernarea anterioară a reuşit performanţa să reducă evaziunea de la 35% din PIB, cât era în 2010, şi să o pună pe un trend accelerat descendent înspre o estimare de 13,8% a Consiliului Fiscal în raportul din septembrie 2013“, declară Igaş.

Senatorul de Arad susţine că, cifrele oficiale de astăzi, prin spusele preşedintelui Consiliului Fiscal, sunt extrem de alarmante, 16% din PIB, este un nivel care aduce evaziunea printre problemele de siguranţă naţională şi periclitează viitorul României. „Ce face Guvernul Ponta împotriva evaziunii? Reorganizează ANAF-ul şi reuşeşte să aibă un grad de colectare foarte scăzut, de sub 60%, unul dintre cele mai scăzute din Europa. Impune mai multe taxe românilor, le creşte pe cele existente şi ascunde sub preş un proiect de Cod Fiscal nou, atât de necesar României. Ce a ieşit din strategia antievaziune a Guvernului Ponta? Chiar creşterea evaziunii! Acesta este rezultatul unei guvernări care fuge de critici şi ia doar măsuri populare sub care se ascund efecte care ne afectează viaţa de zi cu zi şi pe termen lung!

Dacă strategia antievaziune a Guvernului Ponta a dus la creşterea fenomenului, atunci la ce ne putem aştepta să ducă strategia de creştere economică dacă nu chiar la scăderea economiei şi a nivelului de trai! Vă cer, domnilor guvernanţi, să aveţi curaj şi să vă asumaţi lupta împotriva evaziunii! Această luptă înseamnă toleranţă zero şi efort susţinut!“, susţine Igaş.

Facebook Comments