TRAFICUL AERIAN, PERTURBAT DE GREVA CONTROLORILOR DE LA ROMATSA

by Paula Craciun

Potrivit unui comunicat de presă al aeroportului, pe „Henri Coandă” nu se va decola şi nu se va ateriza astăzi, în intervalul orar 11 – 13.
Controlorii de trafic aerian vor intra azi în grevă de avertisment, timp de două ore, din cauza neîncheierii contractului colectiv de muncă.

Negocierile de luni cu conducerea ROMATSA au eşuat, iar sindicaliştii nu mai au contract colectiv de muncă din 1 iunie.

Angajaţii cer să se pensioneze la 55 de ani şi introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui.

În cele doua ore de grevă, ROMATSA va asigura, conform legii, o treime din traficul aerian, la care se adaugă aeronavele care transporta şefi de stat sau miniştri, dar şi avioanele de salvare şi cele umanitare.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments