TRAFICANTA DE TIGARI, PRINSA DE JANDARMI IN PIATA MIORITA

by Cosmin Mihuta

Jandarmii arădeni au desfășurat, joi, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională la regimul produselor accizabile.
Pe timpul acțiunii, în zona Pieței Miorița din municipiul Arad, a fost depistată o persoană care oferea trecătorilor, spre comercializare ambulantă, pachete cu țigări. Persoana a fost legitimată iar, la verificări, a rezultat că aceasta este Mariana M., în vârstă de 47 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad.
La controlul efectuat asupra persoanei și într-o magazie aflată în apropiere, au fost găsite 418 pachete cu țigări de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător.
Jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării pachetelor cu țigări și au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de contrabandă colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, conform prevederilor Codului Vamal.

Facebook Comments