Trafic restricționat, vineri, pe teritoriul Ungariei pentru automarfare

by Adrian Pavel

Începând cu data de 14.03.2024 ora 23.00 (ora României) până în data de 15.03.2024 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15.03.2024 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
Totodată, menționăm că, începând cu luna martie, pentru zilele de week-end (în fiecare sâmbătă, ora 23.00 până duminica, ora 23.00, ora României), autoritățile din statul vecin au reintrodus interdicția circulației autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, pe teritoriul lor.
Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile ori supuse unui anumit regim de temperatură.
Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria.
Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).
Recomandări:
La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Facebook Comments