Trafic record prin punctele de frontieră arădene în 2019

by Andreea Radu

Traficul de călători şi autovehicule peste graniţă, migraţia ilegală, traficul cu ţigări şi droguri au înregistrat valori crescute în anul 2019 faţă de anul anterior, a declarat, miercuri, în şedinţa Colegiului Prefectural, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, chestorul Marin Bondar, conform agepres.ro.
Potrivit acestuia, ITPF Oradea, având competenţe în activităţile de frontieră ale judeţelor Bihor şi Arad, a gestionat, prin angajaţii săi – încadrare de 97,4%, o activitate complexă la frontiera cu Ungaria.
În cursul anului 2019, prin punctele de frontieră ale ITPF Oradea – principalele fiind PTF Borş, PTF Nădlac II, PTF Vărşand – au tranzitat frontiera peste 17.500.000 persoane, cu aproximativ 14% mai mult decât în anul anterior.
În ceea ce priveşte mijloacele de transport, în anul 2019 au fost efectuate formalităţile de frontieră pentru peste 6.700.000 autovehicule, o creştere de aproximativ 9% a valorilor de trafic înregistrate anul trecut, comparativ cu anul 2018.
În 2019, au fost depistate pe linia migraţiei ilegale un număr de 1.581 persoane care au încercat să treacă ilegal în Ungaria către o ţară vestică, comparativ cu anul 2018 când au fost identificate 1.165. Majoritatea, la frontiera „verde”.
Potrivit chestorului Bondar, fenomenul migraţionist a fost distribuit aproximativ egal pe cele două judeţe din competenţa inspectoratului, cu un vârf al detecţiilor la SPF Vărşand pentru judeţul Arad şi la SPF Borş pentru judeţul Bihor.
Traficul de călători a ajuns la peste 17.500.000 de persoane, cu 15% mai mult decât în anul 2018. La fel şi traficul mijloacelor de transport, o creştere de peste 9%, ajungând la peste 6.700.000 de autovehicule, din care, tot în creştere, aproape două milioane de automarfare.
Traficul cu ţigarete de contrabandă este prezent în continuare la frontiera României cu Ungaria, ba chiar în creştere accentuată. Au fost confiscate 534.343 pachete, capturile înregistrând un trend puternic ascendent comparativ cu anul 2018, când au fost confiscate 28.185 pachete ţigări.
În 2019, la nivelul ITPF Oradea au fost descoperite 67 autovehicule furate sau căutate de autorităţi, fiind cercetate 70 persoane, cetăţeni români, unguri, albanezi, bulgari şi alţii.
Poliţiştii de frontieră au descoperit 12 capturi de droguri şi precursori, fiind întocmite 12 dosare penale, mai mult cu două decât în anul 2018. Chestorul Bondar a amintit cazul din ianuarie 2019, când la PTF Borş s-au descoperit, pe sensul de intrare în ţară, 15 kilograme de canabis şi 300 grame de cocaină. Cazurile au fost preluate de către ofiţeri din cadrul BCCO, în vederea continuării şi finalizării cercetărilor.
La controlul de frontieră, în cursul anului 2019, au fost descoperite 17.315 alerte de interes naţional, fiind depistaţi la frontieră 269 de urmăriţi general şi internaţional care au fost predaţi autorităţilor competente, în vederea dispunerii măsurilor legale.
În activitatea de combatere a infracţionalităţii transfrontaliere, la nivelul ITPF Oradea au fost constatate, anul trecut, 2.815 acte ilegale din care 2.169 infracţiuni şi 646 contravenţii. Cele mai multe acte ilegale au vizat tentativa de ieşire/intrare ilegală în/din ţară şi infracţiunile de fals/uz de fals.

Facebook Comments