TRADITIONALUL KERWEI REINVIE, IN 10 AUGUST, LA SANPETRU GERMAN

by Cosmin Mihuta

Ceea ce puţini dintre locuitorii satului Sânpetru German mai credeau iată că se va împlini pe 10 august. Sărbătoarea Kerwei (sau Kirchweich, sau Chirvai, cum mai e cunoscută) renaşte la Sânpetru German un sat care, aşa cum îi spune şi numele, era odinioară populat în majoritate de etnicii germani.

Este încă o promisiune a consilierul Gheorghe Grad, care, iată, va fi onorată pe 10 august, când Kerwei-ul va reveni la Sânpetru German, cu sprijinul Camerei Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Arad (preşedinte Gheorghe Grad), în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor, filiala Arad, Centrul Cultural Banat – Ja şi Fundaţia Româno – Germană. Sărbătoarea Kerwei se va desfăşura în 10 august, între orele 16-22, şi va consta într-o paradă în aer liber a portului popular tradiţional german din regiune, precum şi un program artistic, cu fanfară, cor, dansuri, formaţii artistice.

„În 10 august, la Sânpetru German reînvie tradiţia. Mult doritul Kerwei se întoarce acasă după zeci de ani de absenţă, iar acest lucru a fost salutat atât de localnici, cât şi de cetăţeni care au plecat de ani buni în Germania şi care şi-ar fi dorit ca acest obicei să continue şi după plecarea lor. Din fericire, mulţi dintre aceşti localnici plecaţi în Germania se vor întoarce pentru sărbătoarea din 10 august. Mulţi vor veni împreună cu copiii, care s-au născut în Germania şi cărora le vor arăta de unde a plecat familia lor, tradiţiile pe care le aveau la Sânpetru German“, spune consilierul Gheorghe Grad.

Organizatorii au apelat la oamenii vârstnici din sat pentru a afla toate detaliile despre modul cum era organizat odată Kerwei-ul în zonă, pentru a încerca să păstreze cât mai mult tradiţia. „Am discutat cu persoanele mai în vârstă, care ne-au ajutat cu tot ce au putut. De asemenea, avem experienţa organizaţiilor etnicilor germani din judeţul Arad, care sunt partenerii noştri în organizarea acestui Kerwei. Vom avea o paradă a portului popular, la care participă mai multe etnii, dar predominant va fi cea germană. O să avem mai multe ansambluri din județ, începând, binențeles, cu cel german, dar și maghiari, sârbi, vom încerca să aducem și slovacii de la Nădlac, bulgarii de la Vinga. Pe lângă obiceiurile tradiționale, vom avea și un spectacol cu muzică populară, dansuri populare, într-un cuvânt, va fi sărbătoare“, spune Grad.

Intenţiile organizatorilor au fost prezentate la ultima şedinţă, de joi, a consiliului local,  consilierii, dar şi primarul neavând obiecţii pe marginea acestui eveniment. „Am anunţat consiliul local, aşa cum era normal, de faptul că dorim să organizăm acest eveniment în piaţa din Sânpetru German. Spre bucuria noastră, colegii au apreciat în unanimitate reînvierea acestei tradiţii. Nici primarul Ilie Cheşa nu a avut obiecţii, semn că facem un lucru bun. De altfel, în ultimele zile, din discuţiile cu cetăţenii, toţi s-au arătat încântați de ideea noastră şi sunt convins că la Kerwei-ul de la Sânpetru German vor participa cetăţeni din toată comuna, de la Munar, Secusigiu şi Satu Mare“, susţine Grad.

În acest an, întregul eveniment este asigurat din sponsorizări, iar organizarea se află în totalitate în sarcina consilierului Gheorghe Grad şi a partenerilor săi. Cum, însă, kerwei-ul trebuie să redevină o sărbătoare tradiţională a comunei, o mândrie a Secusigiului, trebuie să se implice şi autorităţile locale. Astfel că, de la anul, se speră ca Primăria şi Consiliul local să asigure finanţarea necesară pentru ca sărbătoarea Kerwei de la Sânpetru German să devină una dintre cele mai importante din zonă.

„Anul acesta, o să suportăm totul din fonduri private, noi ne ocupăm şi de organizare şi de tot. De altfel, în informarea pe care am făcut-o la Primărie şi Consiliul local nici nu am cerut fonduri pentru acest eveniment. Nu am dorit să ni se spună că nu sunt bani, că nu e trecut în calendarul evenimentelor culturale. Riscam să periclităm organizarea sărbătorii. De la anul, însă, am dori ca Primăria să se implice în acest proiect, în reînvierea acestei tradiţii la Sânpetru German. De aceea, la finalul anului, o să solicit ca în calendarul evenimentelor pe 2015 să fie inclus şi Kerwei-ul de la Sânpetru, iar la aprobarea bugetului voi propune şi fonduri pentru ca această sărbătoare să fie organizată cât mai bine“, susţine Gheorghe Grad.

Sânpetru German, a fost, până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, o localitate cu populaţie predominant germană. De altfel, la recensământul din 1910, prezenţa nemţilor era covârşitoare: 1966, faţă de 470 de maghiari, 104 romi şi 73 de români. Ulterior, după al doilea război mondial, nemţii au început să plece, iar în locul lor s-au aşezat români. Urmele etnicilor germani se văd şi astăzi, prin statuile din multe zone ale satului, prin cimitirul german, prin remiza de pompieri, dar şi prin multe obiceiuri, mai mult sau mai puţin cunoscute. Din 10 august, iată că vom avea o nouă sărbătoare care să amintească de prezenţa nemţilor în acest sat.

 

Facebook Comments