TRADITII SI SARBATORI POPULARE DE PASTE: VINEREA MARE

by Paula Craciun

Vinerea Mare (Sfânta și Marea Vineri, în calendarul Bisericii Ortodoxe), ultima vineri din Postul Paștilor, este potrivit tradiției zi de post negru – nu se bea decât apă toată ziua.

În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf(numit și Sfântul Aer) pe sub care trec credincioșii, până la sfârșitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile.

Sfântul Epitaf este un obiect bisericesc de cult de forma dreptunghiulară, confecționat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se afla imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului.

Acesta este așezat pe o masă mai înaltă, iar credincioșii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfântul Epitaful și trec de trei ori pe sub masa pe care este așezat. Această trecere pe sub masă a credincioșilor se dorește a fi asemănarea trecerii prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepților.

Prin moartea și Învierea Sa, Hristos a sfărâmat porțile iadului, iar moartea a fost învinsă „Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?”, spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni (15.55).

Sursa: evz.ro

Facebook Comments