UTA ratează atacanți pe bandă rulantă și nu poate câștiga duelul pentru jucătorii vizați nici măcar cu formații mai slab cotate din SuperLiga. De exemplu, Rednic și l-a dorit înapoi la echipă pe Kevin Luckassen, plecat în vară de la Arad la Al-Batin, în liga secundă din Arabia Saudită. Mircea Rednic a vorbit inclusiv în această iarnă despre posibilitatea ca olandezul să lucreze din nou cu el, însă a fost refuzat din nou. „Puriul” spune că Luckassen l-a căutat după ce a bătut palma cu buzoienii: „Chiar nu știu ce a fost, de ce a luat decizia asta. M-a sunat după, am vrut să-i zic vreo două, dar m-am controlat. I-or fi oferit mai mult cei de la Buzău. Cum e aia cu facerea de bine? Asta-i viața, eu nu pot să judec jucătorii, alegerile lui au fost toate făcute din punct de vedere financiar. Adică să nu vii să joci la antrenorul sau la echipa la care ai reintrat în circuit? UTA și Rednic ți-au dat șansa asta, nu se mai ține cont. I-ar fi dat niște bani la semnătură sau ceva în plus, ceea ce noi nu puteam să-i dăm. Dar, e o echipă care e în situația în care e, iar orașul nu poți să-l compari cu Aradul. Asta e, avem altceva mai bun”, a declarat astăzi Rednic, la conferința de presă de dinaintea meciului„alb-roșilor” de la Iași, de joi după-amiază.
Becali. „Rotaru îl dădea pe Koljic gratis la UTA!”
Încă o dovadă că la UTA nu sunt bani pentru performanță și că obiectivul de clasare în play-off a fost anunțat de Rednic doar pentru a scăpa de vocile contestatarilor, care spuneau că UTA se mulțumește cu o simplă prezență în campionat. Și ca meniul să fie complet, Gigi Becali a anunțat astăzi că i l-a suflat lui Rednic pe bosniacul Koljic, care era în drum spre UTA!: „Da, da. L-am luat. M-am înțeles cu Mihai Rotaru. Băiatul era în ultimele 6 luni de contract. Rotaru îl dădea gratis la UTA, dar mie mi-a zis «Nu-l pot da gratis la Steaua». Așa că îi dau 200.000 de euro acum. M-am înțeles și cu jucătorul, a și semnat deja”, a spus Becali pentru GSP.ro. Rămâne de văzut cu ce atacant se va alege până la urmă UTA, pentru că zilele trec și până pe 11 februarie, când se închide mercato de iarnă, nu mai e mult…