Toți elevii din anii terminali se întorc la școală în format fizic, dacă localitatea nu este în carantină

by Florian Popa

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, miercuri seară, o decizie prin care se permite ca elevii din clasele terminale din învățământul gimnazial și liceal, profesional și postliceal să se poată întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, din 10 mai, scrie digi24.ro. De asemenea, se permite și participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ, care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În ședința de miercuri, 28 aprilie 2021,CNSU a adoptat Hotărârea numărul 25, potrivit căreia Ministerul Sănătății și Ministerul Educației sunt abilitate să emită un ordin comun de ministru pentru reluarea anului școlar în condiții de siguranță, cu respectarea următoarelor prevederi:

a)permiterea participării zilnice cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;

b)permiterea participării zilnice cu prezența fizică la cursuri a întregului efectiv al claselor a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;

c) permiterea organizării orelor remediale, cu prezența fizică, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În ceea ce îi privește pe elevii celorlalte clase, ei se vor întoarce la școală începând cu data de 5 mai, potrivit scenariilor cunoscute – verde, galben și roșu, în funcție de rata de infectare.

Facebook Comments