TOT MAI MULȚI TURIȘTI ALEG LITORALUL ROMÂNESC

by Florian Popa

Litoralul românesc a fost vedeta sezonului de vacanţe din acest an. A atras cu 12% mai mulţi turişti decât anul trecut. Iar reprezentanţii agenţiilor spun că un rol esenţial l-au avut investiţiile din ultimii ani şi ofertele de tip all-inclusive.

Din cauza situaţiei internaţionale, mulţi români au ales să-şi petreacă vacanţele în ţară. Din datele ANAT reiese că stațiunile din sudul litoralului, care și-au îmbunătățit oferta hotelieră cu unități de patru stele, au fost preferatele turiștilor și în acest sezon.

Iulie și august au fost cele mai solicitate luni pe litoralul românesc.

Iar cererea a vizat atât sejururile, în medie, de patru zile, cât și weekend-urile, spun reprezentantii hotelierilor şi agenţiilor de turism.

Facebook Comments