Pompierii militari arădeni au intervenit, în perioada 13–15 martie 2026, pentru gestionarea a nu mai puțin de 102 situații de urgență produse la nivelul județului Arad, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. O mare parte dintre intervenții au fost generate de incendiile de vegetație uscată, fenomen care continuă să creeze probleme serioase în această perioadă.
Cele mai multe misiuni au vizat acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD intervenind în 81 de cazuri. În același interval, pompierii au acționat pentru stingerea a 19 incendii și au desfășurat alte două intervenții în sprijinul comunității, pentru deblocarea unor persoane și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Dintre cele 19 incendii, nu mai puțin de 12 au fost incendii de vegetație uscată. Acestea au izbucnit în localitățile Țela, Gurahonț, Troaș, Lipova, Mărăuș, Ineu, Iacobini, Aldești, Bârsa, Valea Mare și Stejar, iar în urma acestora au fost afectate peste 75 de hectare de teren.
Salvatorii atrag atenția că incendiile de vegetație uscată sunt extrem de periculoase și pot scăpa rapid de sub control, mai ales în condiții de vânt puternic sau temperaturi ridicate. În astfel de situații, flăcările se pot extinde pe suprafețe foarte mari și pot pune în pericol locuințe, păduri sau alte obiective aflate în apropiere.
Pe lângă incendiile de vegetație, pompierii au intervenit și la două incendii izbucnite la autoturisme, în localitățile Curtici și Revetiș. De asemenea, un incendiu s-a produs la un operator economic din municipiul Arad, iar alte patru incendii au avut loc la locuințe din Arad, Berechiu, Variașu Mare și Lipova. Din fericire, toate incendiile au fost lichidate în timp util, fără a se înregistra victime.
Autoritățile reamintesc că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă și poate avea consecințe grave. Conform standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, această practică este interzisă, deoarece poate provoca incendii de proporții.
Potrivit legislației în vigoare, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă, conform art. 94 alin. (1) lit. n din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului. Fapta constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice.
În cazul în care astfel de incendii au loc în ariile naturale protejate sau pe terenuri supuse refacerii ecologice, fapta poate deveni infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă pune în pericol viața sau sănătatea oamenilor, animalelor ori a mediului.
Pentru informații despre modul de comportare în situații de urgență, cetățenii pot accesa platforma națională de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro sau pot descărca gratuit aplicația mobilă DSU, disponibilă în App Store și Google Play.
Tot mai multe incendii de vegetație uscată în județul Arad. Peste 75 de hectare afectate în doar trei zile