Tomozei rămâne sub comanda lui Balint, UTA a renunţat la un prim jucător

by Sorin Haut

UTA a anunţat astăzi prelungirea contractului cu fundaşul de bandă Marius Tomozei, 30 ani, care joacă în tricoul „roş-alb” din 2019. Sosit la Arad acum doi ani, de la Metaloglobus, Tomozei a pus umărul la promovarea echipei arădene în Liga 1, iar în stagiunea recent încheiată a fost unul din jucătorii importanţi, deşi s-a confruntat o bună perioadă de timp cu accidentări ce l-au ţinut pe margine. „Conducerea clubului și apărătorul în vârstă de 30 de ani au ajuns, astăzi, la acordul care prevede prelungirea colaborării. Marius Tomozei îmbracă tricoul UTA-ei și în sezonul viitor al Ligii I, 2021-2022, iar noi sperăm că vom avea rezultate frumoase împreună!”, anunţă clubul UTA pe site-ul oficial.

În schimb, Albert Voinea, 28 ani, titular într-un singur joc în sezonul de Liga 1 la UTA, cu Chindia Târgovişte, în play-out, scor 0-1, a strâns doar 160 minute în tricoul alb-roşu şi s-a despărţit de clubul arădean. Impresariat de Bogdan Apostu, atacantul a semnat în această săptămână cu Universitatea Cluj, la solicitarea noului tehnician al „şepcilor roşii”, Erik Lincar, cu care a mai lucrat la Turris. (foto: Dan Tăuțan, CFR Cluj – facebook)

Facebook Comments