Titluri şi distincţii pentru personalitățile cu merite deosebite din municipiul Arad

by Andreea Radu

În cadrul întâlnirii festive a Consiliului Local al Municipiului Arad ce va avea loc cu ocazia „Zilelor Aradului” se vor conferi o serie de tituri şi distincţii personalităților care au avut o „contribuție deosebită la dezvoltarea economică a municipiului“.

Astfel, TITLUL PRO URBE pentru contribuția deosebită la promovarea imaginii Municipiului Arad se conferă anul acesta, domnului Gheorghe Săbău- teoretician multimedia, inițiator al proiectului Kinema Ikon și domnului inginer Nicolae Dedulea, pentru implicarea în dezvoltarea relațiilor internaționale ale Municipiului Arad.

Paisprezece personalități arădene vor primi Diploma de Excelență pentru merite profesionale remarcabile. Este vorba despre regizorul Cristian Ban (domeniul Artă Dramatică), profesorii Marius Țiu și Radu Bereteu (Educație), Anamaria Șerban (Arte Plastice), prof. Mario Florescu (Muzică), Adrian Lucaci, Davidhazy Imre Istvan, Ovidiu Daniel Cismaş (Sport), iar în domeniul medical, pentru activitatea medicală și contribuția adusă  la dezvoltarea sistemului medical arădean, titluri de excelenţă vor primi: lector universitar doctor Voicu Silviu Văgălău, conferențiar universitar doctor Dinu Hereţiu, profesor universitar doctor Maria Puşchiţa, profesor universitar doctor Dorin Lazăr, profesor universitar doctor Alexandru Pop şi profesor universitar doctor Ioan Ioiart.

Şedința solemnă a Consiliului Local Municipal va avea loc în Sala Palatului Cultural, joi, 22 august 2019, cu începere de la ora 14.

 

Facebook Comments