Antrenorul Gheorghe Pop abordează noul an cu optimism și crede că tinerii sportivi vor putea obține rezultate bune și în 2025: „Ușor-ușor am revenit la treabă și săptămâna viitoare avem deja etapă națională de aer comprimat la Oradea, unde ne vom prezenta cu opt sportivi. La sfârșitul lunii februarie este programată Cupa României, apoi în martie deja finale de tineret și seniori, iar în aprilie finalele juniorilor. La Arad vom avea, ca de obicei, etapă de aer comprimat în luna noiembrie. Avem acum destul de mulți sportivi în pregătire, parcă mai mulți ca niciodată, pentru că de exemplu după masa ocupăm mai bine de trei sferturi din poligon, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mulți ani.”
Aradul își pune speranțele de acum încolo în juniorii II și III, la categoriile de vârstă U16 și U18, dar odată cu trecerea anilor pot deveni certitudini și la nivel de juniori mari, tineret și seniori, așa cum de altfel s-a întâmplat și cu alți sportivi valoroși ai clubului. „Avem în special sportivi buni la categoriile juniori II și III, iar patru dintre ei sunt incluși și în loturile naționale, la fete le avem pe Jessica Ianțoc și Alexia Filimon (foto - primele două, de la stânga la dreapta), junioare II, U18, iar la băieți pe Laurențiu Ilon și Victor Tămaș, juniori III, U16. Așteptăm de la ei rezultate bune pe plan internațional de anul viitor, dar și în 2025 este posibil să prindă Europenele din Franța, din vara acestui an, pentru că ei trag destul de bine la glonț”, mai spune Gheorghe Pop.