Ţiriac îl vede pe Copil în primii 20 de tenismeni ai lumii

by Sorin Haut

Prezent la un eveniment organizat chiar de el, Ion Țiriac a vorbit despre Marius Copil, locul 61 ATP, pe care l-a lăudat și căruia i-a dat un sfat.

„De Marius Copil știam toți cum e. Știam că servește cu 240 de kilometri la oră. E destul de mobil pentru înălțimea lui și are un caracter foarte frumos. Eu nu știu de ce n-a avut traseul ăsta bun până acum. A avut un an bun, dar atenție, să nu vină potopul la băieți!

Mai știți vreun jucător? Nici eu nu știu! Nu-l știu nici pe-al doilea, nici pe-al treilea și nici pe-al patrulea! Dacă am ajuns în halul ăsta, suntem sărăcuți de tot. Copil mai are vreo doi, trei ani. Dar trebuie să se structureze în gândire. Eu am spus de multă vreme că e de primii 20”, a adăugat Țiriac.

Cea mai bună clasare a arădeanului e locul 57 mondial, pe care s-a situat săptămâna trecută, obiectivul său în 2019 fiind pătrunderea în Top 50 ATP.

Facebook Comments