Tinerii „roş-albi” au fost prolifici în Liga Elitelor. Arădenii au marcat 22 de goluri

by Sorin Haut

Weekend bun pentru Academia UTA în Liga Elitelor la fotbal. „Roș-albii” s-au impus în trei din cele patru partide în care au fost angrenaţi, în condițiile în care cea mai tânără dintre echipe, UTA 2008, a avut rundă liberă la Elite U15.

Liga Elitelor U16 (play-out): UTA – LPS Banatul Timișoara 13-1 (9-0)

Elevii lui Sebastian Huțan au primit vizita celor de la LPS Banatul, în cadrul primei etape a play-out-ului. După ce în returul sezonului regulat, arădenii s-au impus cu 29-0, a fost din nou un meci cu multe goluri. La pauză, UTA conducea cu 9-0. În repriza secundă, roș-albii au lăsat-o mai moale și au mai înscris doar patru goluri, oaspeții reușind și ei golul de onoare. Pentru UTA au marcat: Nica (1, 10, 34, 41, 44), Bădău (6), Pârvănescu (29, 32), Curtuiuș (30, 31, 39), Mocriș (60) și Avadanei (64). UTA U16 a început cu: Neag – Joldea, Murgu, Maghiar, Olaroiu, Bădău, Bercea, Buză, Pârvănescu, Curtuiuș, Nica. Au mai jucat: Mocriș, Hara, Roman, Neaga, Avadanei. Arădenii sunt pe primul loc în play-out-ul seriei a 4-a, iar etapa viitoare, la Arad vine Academia de Fotbal Viitorul Cluj, ocupanta locului 2. Utiștii au de luat o revanșă, după ce în sezonul regulat au fost învinși de clujeni, în prima etapă.

Liga Elitelor U15: UTA 2007 – ACB Ineu 4-3 (0-2)

Meci spectaculos în cadrul Ligii Elitelor U15. Pe „Motorul“, băieții antrenați de Costel Bogoșel și Alexandru Țamboi au primit vizita celor de la ACS ACB Ineu. Arădenii au început meciul cu unele surprize în primul „unsprezece” și ACB Ineu a profitat de acest lucru.  Astfel, din minutul 7, Gal a primit o pasă de la adversar și a deschis scorul.  Zece minute mai târziu s-a făcut 2-0, autorul golului  fiiind același Gal. În minutul 20, UTA a primit un penalty, însă execuția lui Gogea nu a fost inspirată, încercând o scăriță pe care portarul oaspeților a prins-o. Antrenorii roș-albilor au apelat la bancă și jocul s-a schimbat. Intrat la pauză, Hărdăuț a făcut un meci mare, reușind un hat-trick. Primele goluri le-a marcat în minutele 48 și 53, când s-a restabilit egalitatea. Chișo duce pe UTA în avantaj în minutul 62, din penalty. Arădenii s-au bucurat de avantaj doar un minut, pentru că cei de la Ineu au reușit egalarea în minutul 63, prin Miculaiciuc. Totuși, UTA a continuat să atace și în ultimele minute, Hărdăuț a marcat golul victoriei în minutul 69. Emoțiile pentru „roș-albi” nu s-au încheiat aici, căci Cîmpan a trebuit să scoată din vinclu lovitura liberă executată de Farago, fotbalist care a lovit și bara la scorul de 0-2.

Formații:

UTA 2007: Cîmpan, Lucaci, Vicar, Cosma, Virva, Bonchiș, Gogea, Iosin, Burtea, Huc, Gal. Au mai jucat: Stamorean, Sucigan, Hărdăuț, Chiș, Centye.

ACB Ineu: Bătrâna – Mureșean, Farago, Mercea, Al. Pop, Faur, Ilicta, Haniș, Miculaiciuc, Ioniac, Gal. Au mai jucat: Meseșan, Guti

Etapa viitoare, UTA 2007 joacă în deplasare, la ACS CAO 1910, în cadrul Seriei a 12-a din Liga Elitelor U15. Tot sâmbătă viitoare, dar în Seria a 10-a, reintră în scenă și UTA 2008, care primește vizita celor de la Școlar Reșița.

Liga Elitelor U19 (play-out): Academia UTA – LPS Bihorul Oradea 5-1 (3-1)

Juniorii mari ai Academiei UTA au jucat, primul meci din play-out-ul Ligii Elitelor U19, adversari fiind bihorenii de la LPS Oradea. Utiștii au deschis repede scorul, în minutul 8, Ekmekcifructificând așezarea lui Mihai. Patru minute mai târziu Bulza face 2-0 după un șut cu latul din marginea careului. La jumătatea primei reprize o baltă i-a jucat feste apărării utiste, iar orădenii reduc din handicap. Diferența de două goluri se reface rapid, Mihaiînscriind cu latul, din lovitura de colț executată de Sarkozi. În partea a doua, Ekmekci înscrie de două ori, fiind servit în fața porții de către Domide și Borcea.

UTA: Blaga – Bortiș, Bota, Roșu, Opriș, Bulza, Sarkozi, Șerăngău, Borcea, Mihai, Ekmekci. Au mai jucat: Domide (46), Rigo (65), Kiss (65), Stoica (71). Antrenori: Dinu Donca, Mihai Petcuț, Adi Ungur.

Sâmbătă, utiștii se întorc la Timișoara, într-o reeditare a victoriei cu Poli, din ultima etapă a sezonului regulat.

Liga Elitelor U17 (play-off): Academia UTA – Universitatea Craiova 0-2 (0-1)

Singura formație utistă care, teoretic, ar fi avut șansa prezenței în „careul de ași” la finele play-off-ului a început faza a doua  cu un eșec. „Roş-albii” au primit vizita celor de la Universitatea Craiova, ocupanta locului 2 în seria de vest, care la startul play-off-ului avea un punct în plus față de UTA. Partida a fost câștigată de către olteni, prin golurile lui Tamaș, din minutele 24 și 75, în urma unor erori defensive. De data aceasta, oaspeții au avut o viteză în plus, puținele ocazii create de utiști fiind insuficiente pentru un rezultat pozitiv.

UTA: Malița -Iurasciuc, Ronai, Funkenhauzer, Manoilă, Caia, Mitu, Vermeșan, Bokșe, Covaci, Pășcălău. Au mai jucat: Călin (51), Aslău (82), Temian (82), Istfan (85). Antrenor: Bogdan Oneț.

Etapa viitoare, Academia UTA are meci în deplasare, la U Cluj, ocupanta locului 1 în play-off-ul Ligii Elitelor U17.

foto: facebook, UTA Arad.

Facebook Comments