Timișorenii vin la Arad să scape de carantină

by Adrian Pavel

Sunt nemulțumiri tot mai mari în Timiș din cauza carantinei. Președintele Consiliului Județean Timiș spune că mulți fentează restricțiile și merg la restaurante sau săli de sport din Arad, în timp ce cele din Timiș stau cu lacătul pe ușă, scrie digi24.ro.

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat la Digi24 că a observat această practică.

„În timp ce restaurantele și sălile de fitness din Timiș sunt închise de șase luni, ceea ce duce la frustrări din partea micilor întreprinzători, carantina a ajuns să fie formală și fără efecte. Oamenii încearcă să ocolească restricțiile mergând în Arad, unde spațiile sunt deschise”, a spus Nica.

Întrebat cum reușesc să treacă de filtrele de poliție, el a precizat că oamenii profită de un paragraf din declarația pe proprie răspundere care se referă la posibilitatea de a ieși din localitate invocând „alte motive”, așa că mulți spun că merg să aibă grijă de rude bolnave, când, de fapt, merg la mall sau la restaurante în Arad, mai ales în weekend.

„Asta pune în pericol însă și cetățenii din Arad. Chestiunea e gravă. Cred că ține de modul în care a fost gândită carantina, a fost impusă pripit fără să se gândească foarte bine efectele și rezultatele.

Au fost probleme și cu cei care și-au rezervat excursii cu curse charter sau cu autocarul. Ordinul de carantin[ nu a prevăzut aceste situații. Mai sunt și alte scăpări care ar fi trebuit să fie avute în vedere. Această carantină este ineficientă”, a spus Nica.

 

Facebook Comments