Țigări de contrabandă, descoperite în urma unor percheziții domicilare la Zărand

by Cristian Dobre

Țigări de contrabandă, descoperite în urma unor percheziții domicilare la Zărand. Polițiștii orașului Chișineu-Criș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, două percheziții domiciliare.

Polițiștii au desfășurat percheziții pe raza localității Zărand, la două imobile deținute de un bărbat de 46 de ani, bănuit de contrabandă cu țigarete. În urma activităților desfășurate, au fost depistate 4.780 țigarete de diferite mărci și 600 de grame de tutun, susceptibile a proveni din contrabandă.



Tigaretele, tutunul precum și documente cu evidența activității de comercializare au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă continuată.

 

Facebook Comments